Debitorii care apelează la amânarea plăților la credite pe baza OUG 37/2020 vor plăti rate mai mari după expirarea perioadei de suspendare de până la 9 luni. Cel mai mare impact va fi în cazul celor cu credite aflate încă în prima parte de rambursare, pentru că dobânzile amânate vor fi mai ridicate, arată calculele Profit.ro.
Partidul Social Democrat a venit cu propriul proiect prin care instituțiile de credit vor fi obligate să suspende ratele la cererea debitorilor persoane fizice, PFA, profesioniști și IMM. Senatorul Șerban Nicolae, președintele Comisiei juridice, vine deja cu amendamente prin care vor fi suspendate și executările silite în curs.
Amânarea plății ratelor după ordonanța aprobată de Guvern s-ar putea să fie costisitoare pentru debitori. Ratele vor crește ca urmare a capitalizării dobânzilor la care se vor plăti noi dobânzi, astfel că soluția ar trebui să fie doar una de avarie pentru debitori. Doar scăderea dobânzilor din piață va reduce costurile.